Șefa Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului, Tatiana Oboroc, a participat astăzi la Conferința finală a proiectului „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune”, implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova și AO Institutum Virtutes Civilis, și finanțat din resursele Uniunii Europene.
În cadrul acestui proiect grandios, municipalitatea, prin intermediul DGPDC, dar și a Direcției Generale Asistență Medicală și Socială a dezvoltat mai multe servicii, extrem de necesare pentru adulții și copiii din Chișinău, iar colaborarea pe parcursul anilor 2022-2023 a avut un impact profund asupra vieții celor mai vulnerabili membri ai comunității Capitalei.
”Ne bucurăm că proiectul „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune” a acceptat Conceptele de proiect pentru
DGPDC privind Crearea Serviciului social Centrului de zi pentru copii cu boli rare și autism ,,Fluturele Albastru”, Extinderea Serviciului social ”Echipa mobilă pentru copii”.” susține Tatiana Oboroc.
Serviciul social Centrul de zi pentru copii cu boli rare și autism ”Fluturele albastru”, creat de DGPDC în comun cu AO ”Copiii Ploiii”, este un serviciu care previne instituționalizarea copiilor cu dizabilități oferind asistență și dezvoltare a abilităților celor cu boli rare și autism pentru integrarea efectivă a acestora în familie și comunitate prin programe specializate.
Totodată, a fost extins Serviciul social ”Echipa Mobilă pentru copii”, care urmărește îmbunătățirea calității vieții unui număr mare de copii cu dizabilități severe din mun. Chișinău prin servicii de recuperare, reabilitare psihosocială la domiciliul beneficiarului, implicarea familiei în îngrijirea acestuia, precum și prevenirea instituționalizării acestora.
Și DGAMS a creat un proiect frumos în cadrul acestui parteneriat – Centrul de zi ”ADIR” pentru persoane adulte cu dizabilități și tulburări din spectrul autismului.
Prin intermediul celor două instituțiile, DGPDC și DGAMS, municipalitatea contribuie semnificativ la respectarea dreptului primordial al copiilor cu dizabilități, crearea condițiilor de a crește și a fi educați într-un mediu familial.
Iar prin aceste proiecte inovatoare și resursele oferite de parteneri s-a reușit îmbunătățirea accesului la asistență de calitate, educație, sănătate și alte servicii esențiale pentru numeroși copiii și familii cu copii cu dizabilități. Activitățile realizate în cadrul acestui parteneriat au dus la acordarea unor servicii de calitate pentru un număr impunător de copii, beneficiari sau familii! Au fost capacitate și competențele profesionale ale angajaților din serviciile menționate.
Municipalitatea salută toate colaborările cu partenerii săi și este deschisă spre cooperare cu Organizațiile neguvernamentale pentru realizarea proiectelor cu impact în domeniul social.