Zi dedicată FAMILIEI! Mai multe evenimente de sensibilizare au fost organizate pe19 mai, în Capitală cu prilejul Zilei Internaționale a Familiei, pentru a cultiva importanța și rolul familiei în societatea modernă. Evenimentele au avut genericul: „Familiile și schimbările climatice”. Municipalitatea și-a intensificat aportul în sprijinul familiei atât prin diverse programe, serviciile create, cât și acțiuni pentru valorificarea acestei entități esențiale.
Echipa Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului salută eforturile municipalității în edificarea unei comunități stabile și a fost prezentă la acțiunile organizate de Primăria municipiului Chișinău.
Un eveniment de amploare a avut loc în Parcul ,,Valea Morilor”, în preajma „Teatrului Verde” pentru toate familiile din Capitală. De asemenea, în parcul ”Alunelul”, Pretura sectorului Buiucani, în comun cu Direcția Protecția Copilului Buiucani și Oficiul Stării Civile Buiucani a organizat o sărbătoare cu un program divers, în aer liber. Și în alte sectoare au fost organizate acțiuni similare
Ziua Internațională a Familiei este un moment de sărbătoare a valorilor care ne unesc, a tradițiilor care ne definesc și a dragostei care ne întărește. Să nu uitați că familia este întotdeauna cel mai important element al vieții!