Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copiilor a desfășurat astăzi, 26 noiembrie, un workshop cu specialiștii din cadrul serviciilor de prevenire a separării de familie pe tema
”Incluziunea socială a copiilor cu dizabilități: lecții învățate și perspective de viitor”.
Scopul activității a fost de a oferi participanților o înțelegere aprofundată a conceptului de incluziune, inclusiv cunoașterea principiilor, fundamentelor și metodologiilor sale, prin studiu și analiza exemplelor practice.
Cei prezenți au avut ocazia să dezbată diverse subiecte privind asigurarea respectării drepturilor copiilor cu necesităţi speciale în vederea incluziunii sociale a acestora, garantării posibilităţii participării lor în toate domeniile vieţii fără discriminare, la un nivel identic cu ceilalţi membri ai societăţii.
Mulțumim specialiștilor noștri pentru efortul lor în asigurarea condițiilor necesare pentru integrarea socială și educațională a copiilor cu nevoie speciale. Apreciem munca și dedicația lor zi de zi.