Astăzi, Consiliul Consultativ al Copilului s-a reunit pentru a continua seria de activități dedicate promovării drepturilor copilului. În cadrul acestei întâlniri, membrii Consiliului au discutat despre posibilitatea elaborării unei prezentări interactive pentru unul dintre drepturile fundamentale ale copilului. Inițiativa are scopul de a implica copiii în procesul creativ și să promoveze educația participativă.
Ședința a fost moderată de către formatoarea Natalia Gavrilenco.
Simultan, a avut loc o ședință organizatorică cu participarea reprezentanților UNICEF Moldova și ai Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului. În cadrul acesteia, s-au stabilit direcțiile strategice pentru anul 2025, cu accent pe consolidarea mecanismelor de protecție, promovarea educației incluzive și creșterea participării copiilor în luarea deciziilor.
Aceste inițiative demonstrează angajamentul nostru comun pentru crearea unui mediu favorabil dezvoltării și respectării drepturilor fiecărui copil.