25 de ani de grijă, dăruire și speranță pentru copii – Serviciul de Asistență Parentală Profesionistă, sărbătorit la Chișinău
Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului, în parteneriat cu Primăria municipiului Chișinău, a organizat un eveniment deosebit, dedicat celebrării a 25 de ani de la fondarea Serviciului de Asistență Parentală Profesionistă (APP) – un sfert de secol în care sute de copii au găsit sprijin, afecțiune și un cămin familial în grija asistenților parentali profesioniști.
Evenimentul a avut loc în data de 10 octombrie 2025, în incinta Bibliotecii Municipale „Mihail Lomonosov”, și a reunit asistenți parentali, specialiști în protecția copilului, reprezentanți ai autorităților locale, parteneri și invitați speciali. A fost o celebrare plină de emoție, recunoștință și inspirație, în care au fost puse în lumină povești reale de viață și dedicarea profundă a celor care practică una dintre cele mai nobile meserii – grija pentru copilul aflat în dificultate.
📌 În cadrul evenimentului au fost înmânate diplome de recunoștință, s-au rostit mesaje de mulțumire și au fost împărtășite experiențe valoroase, ilustrând impactul semnificativ pe care Serviciul APP l-a avut de-a lungul anilor, iar asistenții parentali prezenți au fost celebrați pentru rolul lor esențial în formarea viitorului unei generații vulnerabile, dar pline de potențial..
Prezentă la eveniment, viceprimarul pe probleme sociale a Capitalei, Angela CUTASEVICI, a subliniat angajamentul continuu al municipalității pentru consolidarea sistemului de protecție a copilului: „Este o onoare să fim astăzi alături de cei care, de 25 de ani, oferă nu doar sprijin, ci și speranță copiilor care au cea mai mare nevoie. Primăria municipiului Chișinău rămâne un partener dedicat în promovarea unui sistem de protecție a copilului uman, empatic și eficient.
Anna BEZOBRAZOVA, șef adjunct al DGPDC a mulțumim tuturor asistenților parentali, specialiștilor și partenerilor pentru dăruire, sacrificiu și iubire necondiționată oferite copiilor care au avut cea mai mare nevoie de sprijin.
În context, Lăcrămioara CHCAROȘ, managerul ServiciulUI APP, a venit cu un mesaj cald către toți colegii, asistenții parentali și partenerii care au transformat acest serviciu într-un adevărat sprijin de viață pentru sute de copii.
”Este o mare responsabilitate să fac parte dintr-o echipă atât de dedicată, alături de oameni care transformă fiecare zi într-o șansă nouă pentru cele mai vulnerabile ființe, iar asta ne motivează să mergem mai departe.”, a menționat managerul SAAP.
Copiii au avut parte de distracții alături de animatori, banchet festiv, iar evenimentul s-a încheiat cu momente artistice susținute de copii, artiști și un tort aniversar.
Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului își exprimă profunda recunoștință față de toți cei care, de 25 de ani, contribuie la buna funcționare a Serviciului de Asistență Parentală Profesionistă și reafirmă angajamentul de a sprijini în continuare această misiune nobilă.
De asemenea, ținem să aducem mulțumiri sponsorilor evenimentului pentru generozitate, implicare și încrederea oferită în misiunea noastră de a sprijini fiecare copil, rețelei de supermarketuri ”Linella”, TopShop Studio Modern și S.A ”Cartea”, patiseriei ”Dulcinella”, dar și persoanelor care au venit cu donații, dar au solicitat să le păstrăm anonimatul.