Centrul Comunitar „Speranța” și Centrul de Zi pentru Copii și Familie din cadrul Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului a municipiului Chișinău, a desfășurat o activitate socio-educativă cu tema: „EȘTI IMPORTANT, NU EȘTI SINGUR”.
Activitatea a avut drept scop creșterea înțelegerii și empatiei față de copiii și adulții cu nevoi speciale, promovând respectul, acceptarea și renunțarea la prejudecăți. În cadrul discuțiilor, copiii au reflectat asupra modului în care fiecare dintre noi poate contribui la schimbarea mentalităților și la dezvoltarea unei comunități care valorizează diversitatea.
Mesajul zilei a fost unul puternic și unificator:
„Toți suntem egali. Toți avem drepturi. Toți avem nevoi. Printre noi sunt și oameni cu nevoi speciale – la fel de valoroși ca oricare dintre noi.”
Pe parcursul întâlnirii, participanții au discutat despre importanța implicării personale în cultivarea toleranței și în prevenirea excluderii sociale a celor care au nevoie de sprijin suplimentar. Pentru a aprofunda tema, copiii au vizionat un material video dedicat incluziunii, iar ulterior au realizat postere cu mesajul: „SUNT IMPORTANT, NU MĂ IGNORA”, exprimând prin culori și imaginație ceea ce au înțeles despre respect și solidaritate.
Prin astfel de activități, DGPDC își reafirmă angajamentul de a promova o cultură a respectului și a empatiei, în care fiecare copil să se simtă valorizat și sprijinit.
Împreună creștem o comunitate mai tolerantă, mai empatică și mai unită.








