Cu suportul UNICEF, Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului din municipiul Chișinău a desfășurat două activități dedicate pregătirii tranziției și reintegrării copiilor din instituțiile rezidențiale aflate în evidența instituției. Activitățile au implicat copii și tineri din trei centre de plasament: „Curcubeul Speranței”, Casa comunitară „Concordia” și Centrul de plasament pentru copii în situații de risc „Casa Gavroche” Atelierele au fost facilitate de psihologul Rita Porubin, specialist în cadrul Centrului de Resurse și Suport pentru Copii și Tineri, și au reunit copii și tineri cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani, plasați în instituțiile rezidențiale din evidența Direcției.
Scopul acestor activități este sprijinirea unei tranziții sigure, susținute și graduale a copiilor și tinerilor din îngrijirea rezidențială către familia lor sau către viața independentă, prin dezvoltarea competențelor personale și sociale necesare pentru integrarea în comunitate.
În cadrul atelierelor, participanții au fost încurajați să își dezvolte capacitatea de a-și exprima clar nevoile și emoțiile, să comunice deschis și să gestioneze conflictele într-un mod constructiv. Totodată, activitățile au contribuit la creșterea autonomiei și responsabilității în activitățile zilnice, prin dezvoltarea unor competențe practice precum gestionarea timpului, organizarea activităților personale și luarea deciziilor.
De asemenea, copiii și tinerii au avut oportunitatea de a-și consolida abilitățile de rezolvare a problemelor, învățând strategii de evaluare a situațiilor și de identificare a unor soluții adecvate, ținând cont de consecințele deciziilor pe care le iau.
Activitățile sunt organizate în cadrul proiectului UNICEF „Îngrijire mai bună pentru copii”, implementat de organizația „Parteneriate pentru Fiecare Copil”, cu suportul financiar al Guvernului Suediei, în strânsă colaborare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova. Prin aceste inițiative, Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului Chișinău continuă să susțină dezvoltarea abilităților de viață ale copiilor aflați în sistemul de protecție, facilitând o tranziție sigură și echilibrată către viața de familie sau către viața independentă.