Astăzi, Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului din municipiul Chișinău participă în Piața Marii Adunări Naționale la „Orășelul European” – un eveniment deosebit organizat de Primăria municipiului Chișinău cu prilejul Zilei Europei.
În cadrul evenimentului, Direcția invită toți vizitatorii să descopere cortul instituției, unde vor avea oportunitatea de a face cunoștință cu specialiștii DGPDC, precum și cu serviciile și programele dedicate protecției și sprijinirii copilului și familiei în municipiul Chișinău.
Cei prezenți vor putea afla mai multe despre activitatea direcției, serviciile sociale destinate copiilor aflați în situații de risc, măsurile de sprijin pentru familii și inițiativele dezvoltate pentru promovarea drepturilor copilului și incluziunea socială.
Alături de echipa Direcției este prezentă și șefa interimară a instituției, Dorina Lambarschi, împreună cu reprezentanți ai municipalității, ai instituțiilor publice și ai comunității.
Participarea la „Orășelul European” reprezintă o oportunitate de consolidare a dialogului cu cetățenii și de promovare a valorilor europene fundamentate pe solidaritate, incluziune, protecția drepturilor omului și sprijin pentru comunitate.
Primăria municipiului Chișinău, alături de Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului îi așteaptă cu drag pe toți cei interesați să viziteze spațiul dedicat instituției și să descopere mai îndeaproape activitatea și misiunea acesteia.









