Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului din municipiul Chișinău a marcat astăzi un pas important prin semnarea Acordului de colaborare dintre DGPDC și Centrul de Excelență în Industria Ușoară, un parteneriat care reflectă angajamentul comun pentru susținerea și integrarea tinerilor neangajați în societate și pe piața muncii.
Părțile au convenit să colaboreze în cadrul proiectului „Promovarea angajării tineretului în Moldova”, susținut și finanțat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) Moldova și implementat de Centrul de Excelență în Industria Ușoară din Chișinău.
Scopul acordului constă în creșterea gradului de ocupare a tinerilor NEET (tineri neangajați în educație, formare sau muncă) din municipiul Chișinău și suburbii, prin identificarea, referirea și implicarea acestora în activități, ateliere, training-uri și programe de dezvoltare profesională organizate de CEIU.
Prin intermediul acestui parteneriat, tinerii vor avea acces la oportunități de dezvoltare a competențelor profesionale și personale, facilitând astfel integrarea lor socială și sporirea șanselor de angajare pe piața muncii.
Acordul a fost semnat de către Dorina Lambarschi, șefa interimară a Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului, și Nicolae Porubin, directorul Centrului de Excelență în Industria Ușoară.
„Prin această colaborare ne propunem să oferim tinerilor oportunități reale de instruire profesională, dezvoltare personală și orientare către o carieră stabilă. Educația și formarea profesională reprezintă instrumente esențiale pentru prevenirea excluziunii sociale și pentru crearea unui viitor mai sigur și mai demn pentru fiecare tânăr. Apreciem deschiderea și implicarea Centrului de Excelență în Industria Ușoară în acest proces și suntem convinși că împreună vom contribui la dezvoltarea competențelor necesare pentru integrarea profesională și socială a beneficiarilor noștri. Vă mulțumim pentru parteneriat și pentru contribuția adusă în sprijinul tinerilor care au nevoie de susținere, încredere și șanse reale de afirmare”, a menționat Dorina Lambarschi, șefa interimară a DGPDC.
Prin această inițiativă, Primăria municipiului Chișinău, alături de Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului, își reafirmă angajamentul de a sprijini incluziunea socială și profesională a tinerilor și de a contribui la construirea unui viitor mai sigur și mai stabil pentru aceștia.









