Miercuri, 20 mai, șefa interimară a Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului din municipiul Chișinău, Dorina Lambarschi, alături de Zinaida Micleușan, șefa Direcției pentru protecția drepturilor copilului din sectorul Ciocana, au efectuat mai multe vizite de lucru la centrele comunitare pentru copii și familie din sector. Vizitele au avut drept scop evaluarea activității serviciilor sociale oferite beneficiarilor, discutarea necesităților existente, dar și consolidarea colaborării cu specialiștii care activează zilnic în sprijinul copiilor și familiilor aflate în dificultate.
În cadrul deplasărilor au fost vizitate următoarele centre:
🔹 Centrul comunitar pentru copii și familie „Evrica”;
🔹 Centrul comunitar pentru copii și familie „Speranța”;
🔹 Centrul comunitar pentru copii și familie „Convorbitorul”.
Reprezentanții Direcției au discutat cu angajații centrelor despre activitatea desfășurată, serviciile acordate beneficiarilor, provocările întâmpinate în activitatea zilnică și necesitatea dezvoltării continue a serviciilor sociale comunitare dedicate copiilor și familiilor. Totodată, au fost apreciate implicarea și profesionalismul specialiștilor din cadrul centrelor, care contribuie zilnic la prevenirea situațiilor de risc, sprijinirea dezvoltării copiilor și susținerea familiilor din comunitate.
Primăria municipiului Chișinău, alături de Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului continuă să acorde o atenție deosebită dezvoltării și consolidării serviciilor sociale municipale, astfel încât fiecare copil și familie să beneficieze de sprijin, protecție și oportunități de integrare și dezvoltare armonioasă.



