Serviciul de Tutelă-Curatelă sprijină copiii care nu pot fi îngrijiți de părinții lor! Primăria municipiului Chișinău, prin intermediul Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului, prezintă evidența statistică a copiilor plasați în Serviciului de tutelă/curatelă până la data de 01.06.2026. În total în evidența serviciului, se află 356 de copii, dintre care:
DPDC Botanica: 100
DPDC Buiucani: 61
DPDC Centru: 59
DPDC Ciocana: 57
DPDC Râșcani: 79.
De asemenea, în evidența Serviciului se aflau 296 de tutori/curatori.
Actualizarea listelor este realizată sistematic. Specialist principal: I. Mîndîcanu Pentru mai multe detalii: 0(22)22-71-37
Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului din municipiul Chișinău informează că Serviciul de Tutelă/Curatelă reprezintă o formă esențială de protecție pentru copiii care, din diverse motive, nu pot fi îngrijiți temporar sau permanent de părinții lor și subliniază importanța acestui mecanism de protecție, care contribuie la prevenirea instituționalizării și la asigurarea continuității îngrijirii într-un cadru familial. Primăria municipiului Chișinău, alături de DGPDCI, își reafirmă angajamentul de a monitoriza permanent situația copiilor plasați și de a oferi suport specializat tutorilor și curatorilor, în vederea garantării respectării drepturilor fiecărui copil.
Prin instituirea tutelei sau curatelei, copiii beneficiază de un mediu familial sigur, stabil și apropiat de nevoile lor emoționale și de dezvoltare, fiind sprijiniți de persoane responsabile desemnate legal să le reprezinte interesele.



