Primăria Chișinău, alături de Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului, continuă să susțină dezvoltarea armonioasă a copiilor aflați în sistemul de protecție, prin organizarea unui nou atelier de dezvoltare personală cu genericul „Cresc în siguranță și încredere”, destinat beneficiarilor Serviciului de Asistență Parentală Profesionistă.
Activitatea are drept scop susținerea și dezvoltarea personală a copiilor prin intermediul unor activități interactive, creative și de cooperare, menite să promoveze stima de sine, exprimarea emoțiilor, comunicarea pozitivă și dezvoltarea competențelor sociale.
În cadrul atelierului, copiii participă la exerciții și activități adaptate vârstei lor, orientate spre identificarea și valorificarea propriilor calități și resurse personale, dezvoltarea spiritului de echipă și a relațiilor bazate pe respect și empatie, precum și recunoașterea și exprimarea sănătoasă a emoțiilor. Totodată, activitățile creative, artistice și de explorare contribuie la stimularea imaginației, a încrederii în sine și a motivației pentru învățare și dezvoltare personală.
Prin jocuri cooperative, activități de grup și momente de reflecție, copiii au oportunitatea de a se simți parte a unei comunități sigure și sprijinitoare, consolidându-și sentimentul de apartenență și relațiile interpersonale pozitive.
Atelierul este desfășurat în cadrul unui proiect de susținere și suport al copiilor din serviciile de asistență parentală profesionistă. Activitățile sunt implementate de organizația Parteneriate pentru Fiecare Copil, în colaborare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova și Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului din municipiul Chișinău.
Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului Chișinău exprimă apreciere și recunoștință partenerilor implicați – UNICEF Moldova și organizației Parteneriate pentru Fiecare Copil – pentru sprijinul constant acordat în dezvoltarea serviciilor destinate copiilor și familiilor din municipiul Chișinău. Astfel de inițiative contribuie la consolidarea sistemului de protecție a copilului și la crearea unui mediu sigur, stabil și favorabil dezvoltării fiecărui copil aflat în situații de vulnerabilitate.






