În cadrul Centrului pentru Copii și Familie „Cosmos”, a fost desfășurată activitatea cu genericul „STOP DROG – Dă Sens Vieții Tale”, dedicată prevenirii consumului de droguri și a altor substanțe nocive în rândul copiilor și tinerilor.
Scopul activității a fost informarea și sensibilizarea participanților cu privire la riscurile majore asociate consumului de substanțe interzise, precum și promovarea unui stil de viață sănătos, responsabil și conștient.
Pe parcursul întâlnirii, copiii și tinerii au participat la discuții interactive, exerciții de reflecție și exemple practice care au evidențiat impactul negativ al consumului de droguri asupra sănătății, relațiilor familiale și perspectivelor de viitor.
Activitatea a fost ghidată de pedagogii Victor Cernei și Tudor Ciobanu, care au încurajat dialogul deschis și au oferit informații utile pentru dezvoltarea unei atitudini responsabile față de propria sănătate și siguranță.
Acțiunea a fost organizată în cadrul Campaniei „STOP DROG- Dă SENS Vieții Tale”, acțiune ce face parte din ”Planul Municipal de acțiuni pentru anul 2026- 2027 cu privire la prevenția consumului de substanțe nocive și psihotrope” și lansării liniei fierbinți ANTIDROG – (+373) 67-933-933. Primăria municipiului Chișinău și DGPDC apreciază astfel de inițiative educaționale și subliniază importanța prevenirii și informării timpurii în rândul copiilor și tinerilor.
Împreună spunem: STOP DROG – pentru un viitor sănătos și conștient!






