Cu prilejul Zilei Limbii Române, beneficiarii serviciilor din cadrul Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului din municipiul Chișinău au participat la activități educative, creative și de socializare, dedicate limbii române și importanței acesteia pentru identitatea noastră culturală.
Copiii din cadrul Complexului de Servicii Sociale pentru Copii în Situații de Stradă au petrecut o zi într-o atmosferă prietenoasă și creativă. Prin desen, comunicare și joc, aceștia și-au exprimat ideile și emoțiile, descoperind frumusețea și bogăția limbii române.
La CCCF „Speranța” și Centrul de Zi, copiii au participat la activitatea socio-instructiv-educativă cu genericul „Limba română – comoara noastră”. Aceștia au discutat despre semnificația zilei de 31 August, despre importanța exprimării corecte și despre rolul limbii în păstrarea identității și valorilor noastre.
Printre activități s-au numărat jocul „Cuvântul meu preferat”, vizionarea unui filmuleț educativ, completarea fișei „Eu iubesc limba română!” și activitatea creativă „Un cuvânt pentru limba română”, prin care copiii au asociat limba română cu sentimente și valori precum iubire, familie, casă, prietenie, bucurie și speranță.
Prin astfel de activități, copiii sunt încurajați să descopere, să prețuiască și să păstreze vie limba română, ca parte importantă a identității și patrimoniului nostru cultural. Activități dedicate Zilei Limbii Române s-au desfășurat în toate subdiviziunile Direcției, oferindu-le beneficiarilor oportunitatea de a marca această zi prin învățare, creativitate, comunicare și voie bună.








