Beneficiarii Centrului Comunitar „Evrica” și cei ai Centrului de Zi din cadrul Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului a Primăriei municipiului Chișinău s-au reunit într-o activitate interactivă, dedicată dezvoltării abilităților de comunicare și rezolvării pașnice a conflictelor.
În cadrul atelierului, copiii au realizat o „umbrelă a toleranței”, decorată cu picături de ploaie pe care au înscris adevărate „superputeri” ale unei comunicări armonioase: ascultarea activă, empatia, răbdarea, respectul și vorbele blânde.
Prin exerciții creative și jocuri de rol, participanții au învățat să își exprime emoțiile într-un mod respectuos, să asculte opiniile celorlalți și să identifice soluții pașnice pentru situațiile de neînțelegere.
Astfel de activități contribuie la dezvoltarea relațiilor bazate pe respect, toleranță și încredere, demonstrând că o comunitate unită se construiește prin gesturi simple, dialog și cuvinte calde.
Jocul – o cale spre dezvoltarea armonioasă a copilului
Jocul este mult mai mult decât o activitate distractivă. Pentru fiecare copil, acesta reprezintă o modalitate […]







