Deseori, cultura în care trăim îi determină pe unii părinți să recurgă la o singură soluție care să-i învețe cât mai rapid pe copiii lor care este modul corect și care este modul greșit de comportament, în cazul în care aceștia nu reușesc să le îndeplinească așteptările. Din păcate există și profesori, și bunici care continuă să utilizeze pedeapsa. Este important, însă, să înțelegem efectele pe care le pot avea pedepsele asupra copiilor.
Consecințele pedepselor pentru copii
Consecințele pot fi, pe de-o parte, sub formă de răsplată pentru comportamentele adecvate(de exemplu: autocolante cu fețe zâmbitoare, laude sau diverse premii) sau sub formă de pedeapsă pentru comportamentele inadecvate(de exemplu: teme în plus, privarea de privilegii, suspendarea, detenția sau, în cazuri mai grave și când e vorba despre școală, exmatricularea).
Consecințele nu sunt în toate cazurile rele, dacă funcționează, nu sunt vătămătoare pentru copil și au rezultate pozitive pot fi considerate bune, însă, dacă nu funcționează pot fi invalidante, uneori chiar traumatizante și pot duce la rupturi în relațiile părinte-copil sau profesor-copil.
Pedepsele pot duce la rupturi toxice, pot crea disconfort emoțional intens și separări dureroase între părinte și copil și pot fi devastatoare pentru sentimentul de sine al copilului. În aceste situații, copiii se pot simți respinși, abandonați, singuri și vinovați.
În momentul în care părintele își pierde controlul și începe să țipe, să amenințe și să jignească, comunicarea nu mai este posibilă și apare ruptura și deconectarea pentru copil, ceea ce-l face să se retragă și să se închidă în el, începând să creadă despre sine că este rău și plin de defecte.
De asemenea, pedepsele prelungite și frecvente pot duce la rupturi de lungă durată în relația părinte-copil și pot avea efecte negative semnificative asupra sentimentului de sine al copilului , sentiment aflat în dezvoltare în perioada copilăriei și adolescenței.
Relația părinte-copil
Legătura dintre părinte și copil se află într-o continuă schimbare. Uneori, comunicarea parinte-copil este constructivă și există înțelegere, alteori însă, acest nivel de înțelegere constructivă nu poate fi menținut și apar rupturile. În realitatea de zi cu zi, atât copiii, cât și părinții au nevoie de conectare, dar și de deconectare sau momente de solitudine.
Părinții, conectați emoțional cu copiii lor, percep aceste stări și aceste nevoi ciclice ale copilului și le oferă spațiul de care aceștia au nevoie pentru a avea loc o separare naturală, redevenind disponibili când copilul are din nou nevoie de suportul acestora.
Uneori, astfel de comportamente din partea copiilor pot părea pentru unii părinți prea solicitante, însă, dacă privim lucrurile din punct de vedere al etapelor dezvoltării umane vom constata că, mai întâi este necesar ca părintele să ofere timp copilului în perioada în care acesta este mic, iar apoi, pe măsură ce acesta va crește va fi mai apt să înțeleagă și să accepte nevoia părintelui de a avea timp pentru el. De asemenea, vor percepe mai clar limitele dintre propriile nevoi și nevoile celorlalți, cât și propriile limite dintre relaționare și solitudine.
În aceeași ordine de idei, adolescenții caută deseori să se desprindă de părinți, căutând în același timp o relaționare mai strânsă cu covârstnicii.
Un alt exemplu de ruptura copil-părinte se referă la neînțelegerile care apar atunci când mesajele transmise de către copil nu sunt recepționate corect de către părinte – de exemplu un părinte care este prea îngrijorat ca să poată fi atent la ce vrea să transmită copilul.
Uneori, cuvintele copiilor poate nu exprimă exact ceea ce ei au pe suflet. Chiar dacă mesajul nu este foarte clar, totuși, copiii își doresc să fie înțeleși.
În acest caz, părinții, fără să-și dea seama, se concentreaza pe aspectele exterioare ale situației descrise de copil și pot pierde din vedere esențialul sau sensul mai profund al comportamentului sau situației respective.
De asemenea, situația poate fi și invers – părinții pot uneori să transmită mesaje care nu sunt foarte clare, iar motivele pot fi diverse: îngrijorare, grabă, aglomerare de multe sarcini, etc), ceea ce-i poate bulversa pe copii și poate crea multă confuzie, punându-i pe aceștia în situația de a se chinui să descifreze mesaje care uneori pot fi contradictorii pentru ei.
Toate aceste exemple de rupturi pot apărea în viața de zi cu zi și le pot provoca copiilor emoții negative care pot fi extrem de dureroase. În aceste momente copiii au nevoie să fie în primul rând înțeleși, iar situația să fie remediată la timp și cu grijă astfel încât aceștia să dezvolte un sentiment de siguranță, acceptare și validare care să-i ajute și să-i ghideze în dezvoltarea lor viitoare.
Deși rupturile iau diverse forme și sunt uneori inevitabile, conștientizerea lor este un pas important și esențial pentru a putea restabili conexiunea cu copilul. Este necesar ca părinții să-și poată înțelege propriul comportament și propriile emoții, precum și modul în care ei au contribuit la ruptură. De asemenea este necesar să-și asume responsabilitățile și să nu întârzie reconectarea.
Copiii nu trebuie pedepsiţi cu iritare, cu răutate, cu ură: trebuie pedepsiţi cu linişte şi cu dragoste. Atunci, ei vor simţi această dragoste, vor simţi că merită pedeapsa, şi atunci pedeapsa va fi cu folos şi-i va îndrepta.
